Dansul (religios) la evrei

Zilele acestea (11-13 aprilie, 2013), la Urziceni, ne-am bucurat de o conferință (PPEA) minunată. Printre subiectele aduse în discuție, a fost și următorul: „Cum trebuie să ne închinăm?” (lui Dumnezeu, bineînțeles). Una dintre formele evidențiate de către pastorul americat Terry Scott a fost dansul

După aceea, am fost curios să aprofundez puțin acest subiect „”.

 Dansul poate fi găsit în diverse texte biblice precum, Jud. 21:21, 23; Ps. 30:11; 149:3; 150:4; Jer. 31:4, 13. Substantivul ebraic hul face referire în mod general la o mișcare de răsucire sau rotație a corpului. Condorm Easton’s Bible Dictionary, acest cuvânt este o redare termenului rakad, care înseamnă a sări sau a sălta de bucurie in Ecl. 3:4; Iov 21:11; Isa. 13:21, etc.

Dansul, în înțelesul lui general, presupune mișcarea corpului conform ritmului muzical.  În Israelul antic (al Vechiului Testament) dansul era privit ca un simbol al bucuriei atât în viața laică, cât și în cea religioasă.

VT evidențiază că dansul la evrei constituia o practică obișnuită cu ocazia anumitor evenimente sociale. Femeile de obicei îi întâmpinau pe soldații victorioși când se întorceau de la luptă, cu muzică și dans (1 Sam. 18:6). Dansul avea, de asemenea un rol important și la festivalul de la Șilo (Jud. 21:21).

Din multe evidențe ale VT se poate observa că dansul a jucat un rol aparte și în viața religioasă a vecinilor păgâni ai lui Israel. Dansul înaintea vițelului de aur (Ex. 32:19) reprezenta în mod clar o practică păgână. Textele ugaritice fac referire la acest tip de dans cultic. Acesta era bine cunoscut și în Mesopotamia.

Totuși, trebuie să observăm că VT accentuează că închinarea dată lui Dumnezeu avea printre caracteristicile ei și această deprindere a dansului (Ps. 149:3 – Să laude Numele Lui cu jocuri, să-L laude cu toba şi cu harpa). „A-L lăuda pe Dumnezeu cu jocuri” însemna în mod cert a-L lăuda pe Dumnezeu prin dans. (Cf. NET, NIV – Let them praise his name with dance).

Ne amintim de episodul când David dansa înaintea Domnului în timp ce Chivotul Legământului a fost adus la Ierusalim (David juca din răsputeri înaintea Domnului – 2 Sam. 6:14). De fapt, acesta este singurul exemplu specific în VT când un bărbat dansează.  Texte biblice precum Exod. 15:19–21; Ps. 30:11–12 etc.,  evidențiază că momentele de exaltare a jubilației religioase erau manifestate în mod fizic uneori prin dans.

În NT, dansul era cunoscut ca un lucru natural când erau celebrate anumite evenimente speciale de restaurare a familiei (Luc. 15:25). În lumea Elenistă și Romană, la anumite festivități speciale, dansatori erau pentru divertisment (Mat. 14:6). Termenul grecesc pentru dans este choros (cor) și derivă din verbul orcheo (orchestră) prin metateză, care la origine probabil semnifica a (se) ridica.

Așadar, observăm că israeliți erau obișnuiți să-și exprime simțămintele de bucurie religioasă în special, prin dans. Spre deosebire de dansul contemporan Vestic, trebuie să notăm ca bărbații și femeile istraelite nu dansau împreună. În mod frecvent dansul avea loc într-un context religios, ca parte a mai multor celebrări cultice (cf. Ps. 149:3; 150:4). Putem să ne amintim, în cele din urmă, că autorul cărții Eclesiastul specifică: „dansul își are vremea lui” (3:4).

Observăm, deci, că dansul religios la evrei nu era produs de extazul muzicii, ci era o manifestare naturală când cineva se bucura de beneficiile sau prezența lui Dumnezeu. De asemenea, dansul religios evreiesc nu putea fi asociat cu dansurile cultice păgâne sau cu senzualitatea. Era pur și simplu acea exteriorizare fizică a bucuriei și a exaltării sufletești date de Dumnezeu.

În contextul contemporan românesc aproape nici nu ne trece prin minte să asociem închinarea adusă lui Dumnezeu cu dansul, și aceasta pe bună dreptate pentru că în mintea noastră asociem de cele mai multe ori dansul cu senzualitatea. Nu ne putem imagina un preot ortodox dansând în timp ce strigă DOAMNE MILUIEȘTE de zeci de ori. Ne este greu să ne imaginăm un pastor (serios, zicem noi) să danseze în timp ce cântă, pentru că dacă acesta se mișcă, unii cred că și firea încă se mai mișcă.

Nu trebuie să inaugurăm stiluri de dansuri religioase în biserică, dar atunci când ne aflăm în prezența lui Dumnezeu și suntem copleșiți și uimiți de măreția divină, cred că atunci e timpul ca starea de exaltare sufletească să fie manifestată, altfel ori nu experimentăm adevărata prezență divină, ori o simțim, dar o ținem în noi. Când chivotul a fost dus la Ierusalim, David avea o așa bucurie încât nu putea fi ținută fără să fie exprimată fizic. Când ne aflăm în fața Lui, experimentăm desfătări (plăceri) veșnice (Ps. 16), cădem cu fața la pământ ca Daniel sau apostolul Ioan sau săltăm și strigăm de bucurie (Ps. 98:4).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: