Femeia ucigaşă de la Braşov şi penticostalismul

În Mass-media, astăzi, 25 febrtuarie, ştirea conform căreia o mamă din Braşov şi-a ucis copilul în cel mai crud mod, tranşându-i în cele din urmă cadavrul, răsună din ce în ce mai tare. Lucrul cel mai uimitor nu este că cineva a comis o crimă, ci de ce a făcut-o, iar răspunsul la această întrebare, conform mass-mediei, este religia. Când auzim de astfel de comportamente criminale, prima dată ne gândim că sunt inspirate din filme (în cazul nostru, Dexter s-ar potrivi cel mai bine) şi nicidecum din motive religioase. Femeia era adepta religiei penticostale, iar această realitate aduce într-o măsura mai mare sau mai mică, prejudiciu penticostalismului. Ziarul  Adevărul scrie: „Din ce în ce mai multe persoane atribuie o parte din vinovăţie, sau chiar toată vina, cultului penticostal pe care îl respecta Monica Iudean, femeia care şi-a decapitat bebeluşul” Cei care-i privesc pe penticostali dintr-o perspectivă polemică, pot avea acum ocazia, într-un anumit fel, să-şi justifice acest comportament, şi să-i urască şi mai mult pe „sectanţi”.

Pe pagina de facebook a ziarului Adevărul sunt păreri din ce în ce mai jenante despre cultul penticostal, generate de gestul femeii. „Femeia este o victimă a ritului religios la care a aderat, cel penticostal: secta,care te pune sa faci copii cu voia sau fara voia ta…o secta la care se spala constiinta omului,prin obligavitatea de a participa neconditionat la sedintele dese din timpul saptamanii…omul nu mai are libertatea de a alege” – este doar un comentariu…

Stirile Pro Tv, de exemplu, arată că „In locuinta femeii, anchetatorii au descoperit pasaje din Bibilie scrise de mâna pe pereti, insa acest lucru este ceva obisnuit la penticostali” – de unde toată lumea poate interpreta că in casele penticostalilor sunt versete biblice zgâriate pe pereţi. Eu am mai văzut tablouri cu  versete biblice agăţate pe pereţi, aşa cum la ortodocşi, de exemplu, sunt icoanele, dar „scrisul de mână” şi mâzgâlelile pe pereţi trebuie restrânse doar la această familie.

Mai tristă este declaraţia conform căreia, crima oribilă comisă a fost, de fapt, împlinirea unui pasaj din Scriptură. Ziarul Adevărul spune: „Monica Iudeanu a spus la audieri că şi-a omorât copilul fiindcă Dumnezeu i-a cerut să facă acest lucru şi le-a dat următorul citat biblic: „Iubeşte-ţi aproapele, iar dacă îl iubeşti adu-l ca jertfă Domnului”. Aceasta realitate poate da senzaţia non-penticostalilor că modul cum a interpretat această femeie Biblia şi a aplicat-o, reprezintă parte din învăţătura penticostală, lucru care nu e adevărat sub nici o formă.

În modul cel mai realist, trebuie să observăm că gestul acestei femei, după cum declară unii psihologi, poate fi generat de o tulburare psihologică bruscă, de un delir produs de o inversiune afectivă. După cum în orice sat se găseşte câte un ţicnit, tot aşa şi în biserici întâlnim câte un om ciudat.  Aşadar, dacă atunci când găsim in societate vreun şocat, nu putem spune că toată societatea e aşa, la fel şi în cazul nostru, nu putem spune că penticostalii au ceva în comun cu comportamentul oribil al acestei femei. Modul cum a interpretat ea Biblia, dacă este adevărat ce se vehiculează în presă, are de-a face cu prostia unei femei generată de un psihic terminat sau bolnav.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: