Are sau nu blestemul efect asupra omului lui Dumnezeu?

În sens general, blestemul este invocarea unui rău sau a unei nenorociri asupra cuiva. Acest gest imprecatoriu are loc prin chemarea forţelor supranaturale sau a urgiei divine.

Studierea blestemului este semnificativă pentru noi, nu doar ca să ştim ce consecinţe are o proferare a unui blestem de către cineva asupra noastră, ci şi pentru că alegerea greşită a lui Adam a adus întregul pământ într-o postură expusă blestemului. Genesa 3:17 arată că nerespecarea poruncii divine a avut ca rezultat blestemul asupra pământului (a solului sau a fertilităţii asupra acestuia; ebr. adamah,) motiv pentru care câştigarea existenţei umane a devenit o sarcină dificilă pentru om. În ebraică avem o varietate de termeni care care fac referire la blestem: arar, qalal, a, qabab, naqab, za’am. Arar  după unii cercetători, provine din akkadianul araru, ”a prinde pe cineva într-o cursă, a lega”. Astfel arar  poate însemna „a lega (printr-o vrajă, de exemplu)”, cel prins în această legătură fiind incapabil de a se elibera. Grecescul  kataraomai, folosit şi în Sptuaginta, are sensul de “a provoca o injurie sau o nenorocire prin intermediul unei declaraţii considerate ca având o putere supranaturală, pentru că o zeitate sau o forţă supranaturală este evocată”.

În rândurile următoare vom analiza destul de sumar câteva referinţe biblice care clarifică într-o anumită măsură răspunsul la următoarea  întrebare: are sau nu blestemul efect asupra omului lui Dumnezeu?

Blestemul – rezultatul neascultării de poruncile divine

Privit dintr-o perspectivă de ansamblu, VT arată destul de evident că blestemul apare atunci când dispare respectul pentru poruncile divine. Deuteronom 27 ilustrează cel mai bine principiul enunţat mai sus. Idolatria, neascultarea de părinţi, înşelarea aproapelui, manipularea celor defavorizaţi, aberaţiile sexuale (zoofilie, incest), sunt câteva lucruri care aduc cu sine blestemul. Ultimul verset al capitolului 27 confirmă în mod concluziv că neascultarea orcărei legi divine are ca urmare blestemul: „Blestemat să fie cine nu va împlini cuvintele Legii acesteia şi cine nu le va face!”. Aşadar Legea divină a fost dată pentru a-l elibera pe om din blestem dacă acesta o aplică. Ea este puntea care ne dă posibilitatea să umblăm în binecuvântările divine (Deuteronom 28) atunci când mergem pe ea. În teologia paulină blestemul este definit ca stare generală a omului atunci când nu respectă Legea lui Dumnezeu: Căci toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, sînt sub blestem; pentru că este scris: ,, Blestemat este oricine nu stăruieşte în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.” (Gal. 3:10). Blestemul general al lumii este anulat prin Hristos deoarece l-a luat asupra Sa (Gal. 3:13).  

Dumnezeu este Cel ce aduce blestemul?

Spre deosebire de celelalte naţiuni antice care proferau blesteme invocând forţe supranaturale sau ale diverselor zeităţi, în religia naţiunii Israel, Dumnezeu intentează blestemul. (Gen. 5:29; 9:25; 12:3; etc.). De regulă blestemul de la Dumnezeu vine asupra omului când acesta neglijează voinţa divină. NT ne arată că Isus este autorul unor blesteme (cel al smochinului, de exemplu – Marcu 11:11 etc.). Dacă religia creştină are la bază un singur Dumnezeu Omnipotent şi Suveran, atunci nu ar mai trebui să ne preocupe atât de mult întrebarea: Cum poate Dumnezeu să blesteme? Blestemul în Biblie nu este văzut doar ca o afirmaţie de rău augur adusă la adresa cuiva, ci mai degrabă lipsa binecuvântărilor lui Dumnezeu. Aşadar, când afirmăm că Dumnezeu aduce blestemul asupra cuiva, spunem că El în dreptatea Sa administrează corect consecinţele alegerilor noastre. 

Ne putem întreba dacă un posesor al puterilor oculte (vrăjitor, de exemplu) ne-ar blestema pe noi, credincioşii, oare atunci Dumnezeu aduce blestemul în viaţa noastră? În primul rând, cel neprihănit, când ascultă de Dumnezeu, are parte de binecuvântările Sale şi niciodată de blesteme. În al doilea rând, cel care proferă blesteme este un agent al Diavolului şi Dumnezeu nu permite ca un copil de-al Lui să fie atacat de forţele demonice după plăcerea Diavolului, întrucât nu este sub tutela acestuia. Este corect din punct de vedere biblic să afirmăm că dacă „cei răi” ne ameninţă cu blesteme, acestea nu au nici un efect asupra noastră, ci, printr-o ironie a sorţii, au efect asupra lor, deoarece Dumnezeu transferă blestemele asupra celui care le-a rostit (Blestemat va fi cel ce va blestema). În felul acesta putem spune că Dumnezeu aduce blestemul peste cei răi. Există totodată şi pericolul ca unii creştini să aibă parte de diverse blesteme atunci când nu stau sub mâna protectoare a lui Dumnezeu. Sunt creştini care apelează la magie în momente de disperare sau aţii, care apelează practici nedemne sau intră în mod voit pe teritoriul Diavolului. În astfel de situaţii, când un creştin calcă în mod voluntar pe un drum greşit, există pericolul ca blestemul să-l ajungă. În acest fel, afirmaţia biblică: „Blestemat va fi cel care nu ascultă şi împlineşte Legile Mele”, are aplicabilitate în viaţa noastră.

Nu poate fi blestemată o naţiune (persoană) binecuvântată

De la început, naţiunea Israel a fost în mâna lui Dumnezeu şi orice imprecaţie din partea celorlalte naţiuni este zadarnică. Dumnezeu îl asigură pe Avraam de această realitate: „Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine” (Gen. 12:3). Isaac binecuvântându-l pe Iacov reiterează această promisiune spunând: „Blestemat să fie oricine te va blestema şi binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta.” (Gen 27:29). Episodul din viaţa lui Israel care marchează cel mai profund imposibilitatea ca o naţiune aleasă, cum este Israelul, să fie blestemată, este acela în care Balac îi propune lui Balaam să blesteme pe Israel. Se ştie foarte bine că Balaam era mai degrabă un clarvăzător de profesie decât un profet (cf. Num 24:1), deşi avem evidenţe care arată că în cazul de faţă el experimentează un profetism tipic israelit: „Domnul a pus cuvinte în gura lui Balaam…” (Num. 23:5; Cf. 24:2-4). Din acest episod observăm că blestemul unui om, fie el şi clarvăzător sau magician, nu influenţează cu nimic viaţa naţiunii sau a omului lui Dumnezeu.

În lumina celor discutate mai sus putem afirma că un creştin născut din nou care este în mâna lui Dumnezeu nu trebuie să se îngrijoreze dacă cei care practică magia invocă forţele oculte ca să aducă nenorocirea peste viaţa noastră.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: