Despre Adolf von Harnack

Adolf Harnack s-a născut pe 7 mai într-o familie luterană, în 1851 în Estonia. A predat la mai multe Universităţi, fiind un strălucit professor de istorie a teologiei. Era atât de apreciat de către studenţi încât, în 1888, când a început să predea la Universitatea din Berlin, peste 400 de studenţi erau prezenţi pentru a-i asculta lecţiunile de dimineaţa.

În ceea ce urmează, vom trece în revistă câteva realităţi ale gândirii şi poziţiei teologice ale lui Adolf von Harnack vizavi de unele concepţii biblice sau tradiţionale. De la început trebuie spus că el a fost un susţinător de bază a teologiei liberale. El era de părere că la baza originii creştinismului stă contextul filosofic elenistic care a fost întruchipat în învăţătura lui Isus. Influenţa sa printre teologi a fost majoră, întrucât geniul său în investigarea istoriei critice era greu de egalat. Mai mult decât atât, fiind influenţat de către Ritschl, Harnack afirma că Evanghelia predicată de către Iisus a fost obscură în contextul elenizării progresive a mişcării creştine. Aşa a ajuns, de exemplu, să să îndoiască de paternitatea Evanheliei lui Ioan şi de actul botezului ca fiind instituit de către Isus, în numele Dumnezeului Triunic. Bineînţeles că având astfel de poziţii teologice a întrat în dispută cu  confesionalismul Luteran la care adera.

Cristologia lui Harnack este foarte ciudată, cel puţin dacă observăm modul cum îl vede pe Isus în raport cu Tatăl. În gândirea sa, pe de o parte, Isus L-a înfăţişat pe Domnul cerului ca fiind Tatăl Său şi S-a supus voinţei Tatălui. Pe de altă parte, Isus a fost singurul care L-a cunoscut pe Tatăl, o cunoaştere ce dovedeşte calitatea Sa de Fiu al Tatălui. Harnack tratează statutul unic al lui Isus de Fiu al Tatălui ca o chestiune de conştiinţă de sine enigmatică din partea lui Iisus. El spune: „Conştiinţa pe care a posedat-o de a fi Fiu al lui Dumnezeu este, cu nimic mai mult decât o consecinţă practică  a cunoaşterii lui Dumnezeu ca Tată şi ca Tată al Său. Înţeles în mod corect, numele de Fiu înseamnă cunoaşterea lui Dumnezeu. Totuşi în această conştiinţă El ştia despre Sine că este Fiul chemat de Dumnezeu, să fie Fiu al lui Dumnezeu, şi astfel putea spune: Dumnezeul Meu şi Tatăl Meu, şi în această invocare el declară ceva ce nu aparţine nimănui, decât lui Însuşi. ”

Aaş cum au observat unii, critica istorică a lui Harnack arată clar că evanghelia lui Iisus îl are în vedere doar pe Tatăl. În mod egal, Tatăl Său este Tatăl tuturor. Numai Iisus (Cel) istoric este, în concepţia lui Harnack, normativ pentru orice cristologie adevărată, şi mesajul lui Iisus este mult mai simplu decât cel din formulările cristologice, întrucât, spune el: „Evanghelia, aşa cum Isus a proclamat, are de-a face doar cu Tatăl nu şi cu Fiul”.  Nu e greu de constatat că, în cristologia lui Harnack, este diminuată nu doar identitatea Fiului, dar chiar şi calitatea Sa de Fiu, pentru că, până la urmă, în înţelegerea lui, Iisus este o întruchipare personală a evagheliei, iar împlinirea rolului său cristologic se află în conducerea  omului către Dumnezeu Tatăl.

Totuşi, Karl Barth, unul dintre primii studenţi de-ai lui Harnack,  a atacat destul de direct şi cu mai mult discernământ biblico-teologic teologia ştiinţifică a fostului său profesor, argumentând că sarcina principală a teologiei este să transmită cuvântul lui Hristos. În acest mod, influenţa lui Harnack asupra teologiei a fost pusă în umbră destul de puternic de neo-ortodoxia protestantă promovată de către Barth.

În ciuda unor poziţii mai puţin ortodoxe, contribuţia lui Harnack în domeniul investigătii istoriei dogmei creştine este crucială şi probabil, atât din cauza propagării unor idei liberale în teologie, dar şi a rigorii intelectuale care se observă în scrierile sale, devine suficient de celebru pentru teologie şi istoria dogmei pentru a fi cel puţin admirat şi consultat, dacă acceptat (în totalitate) nu se poate. Aşadar, când îi citim scrierile, nu trebuie să fim animaţi de o naivitate prin care să-l condamnăm în tot ce a scris, dar nici să fim furaţi de noutatea şi elocvenţa cu care Harnack scrie şi să-i înghiţim toate ideile.