Noi concluzii ştiinţifice despre originea Universului

După cum se ştie, astăzi omul este foarte preocupat de originea sa şi a lumii în care se află. Deşi sunt mai multe teorii despre modul cum a apărut Universul, acestea nu se dovedesc a fi credibile pentru toată lumea, motiv pentru care se continuă investigarea originii Universului. Cu privire la apariţia Cosmosului, teoria Big Bang-ului este printre cele mai populare şi credibile astăzi, chiar şi în lumea creştină, şi acest lucru nu trebuie să ne mire, întrucât la originea acestei teorii se află un preot catolic, Georges Lemaître (1894 – 1966) care era, în acelasi timp, şi profesor de fizică şi astronomie.

Trebuie să evidenţiem că omul de ştiinţă, şi nu numai, priveşte ipoteza biblică, conform căreia „Dumnezeu la început a creat…” ca fiind naivă şi lipsită de credibilitate, întrucât ea este văzută ca o simplă legendă cosmologică. Dacă până în prezent s-a încercat să se emită diverse ipoteze privitoare la originea Universului unde Dumnezeu este implicat în mod indirect sau aproape deloc, astăzi, investigaţiile ştiinţifice îşi arogă dreptul de a spune în mod explicit că Dumnezeu nu a contribuit cu nimic ca crearea Universului.

Stephen Hawking, unul dintre cei mai reputaţi fizicieni din lume la ora actuală, a emis unele ipoteze originale şi inovatoare în lumea fizicii care au stârnit protestul multor lideri religioşi, dar şi a unor oameni de ştiinţă. În cartea sa: „The Grand Design” el îşi permite să declare că „fizica moderna ca stiinta nu trebuie sa lase niciun loc lui Dumnezeu in ecuatia aparitiei Universului, iar stiinta poate explica singura originea tuturor lucrurilor”. Bazată pe teoria mecanicii cuantice si pe teoria relativitatii – cele doua explicand practic cum Universul a fost creat din nimic, el spune: „Pentru ca exista legi asemenea celei a gravitatiei, Universul se poate autocrea din nimic. Creatia spontana este motivul pentru care mai degraba exista ceva decat nimic, motivul pentru care Universul si oamenii exista. Nu este nevoie sa-l invocam pe Dumnezeu pentru a pune Universul in miscare”

Replica altor oameni de ştiinţă asupra acestei ipoteze nu a întârziat să apară pentru a combate, nu doar atitudinea anti-religioasă, ci şi lipsa de argumente a ipotezei emise. Elogiul şi atotsuficienţa adusă ştiinţei de către fizicianul Stephen Hawking ne îndreaptă atenţia spre trecut spre a observa cel puţin două lucruri. Mai întâi, având în vedere cât de mult şi-a făcut de cap ştiinţa odată cu emanciparea de sub jugul Bisericii şi a religiei, ne întrebăm cât de vinovată era Biserica atunci când acţiona atât de drastic împotriva „ereticilor”. Pur şi simplu cumpănim: Cum era mai bine? Stâpâniera Bisericii peste orice domeniu al vieţii (cel social, al minţii etc.), sau detaşarea religiei şi a bisericii de stat, ştiinţă, etc.? Pentru că, vedem clar, odată cu elaborarea drepturilor omului la a gândi şi la a face aproape toate lucrurile, omenirea păşeşte într-un nou stadiu, unde sub pretextul libertăţii, omul poate să-şi exprime cele mai aiurite „invenţii”, şi pentru că sunt „interesante”, prin mass-media devin mod de viaţă pentru societate. Ceea ce spun astăzi oamenii de ştiinţă trebuie să ne preocupe pe noi, cei care suntem cu Biblia în mână, întrucât tendinţa generală a omului astăzi e orientată mult mai mult spre ştiinţă decât spre religie, vocea ştiinţei şi a thnologiei avansate direcţionând în mare parte omul de astăzi.

Apoi, revenind la ceea ce a afirmat fizicianul  Stephen Hawking, şi anume că Universul s-a autocreat singur fără vreo intervenţie din partea lui Dumnezeu, afirmăm răspicat că aceasta este împotriva creştinismului şi a revelaţiei lăsate de Dumnezeu în Scriptură. Dacă nu vedem nici o intervenţie divină în creaţie, atunci putem face un pas mai departe spunând că nici în coordonarea ordinii cosmosului sau a vieţii umane, Dumnezeu nu intervine cu nimic şi ajungem la un ateism notoriu. Dacă Dumnezeu nu s-a implicat deloc în crearea Universului este logic ca nu are nici un drept să se implice în menţinerea ordinii acestuia, întrucât nu este proprietatea Lui.

Mă uimeşte faptul că filosofi păgâni, care n-au avut parte de revelaţia Sfintelor Scripturi, precum Aristotel, Platon, etc., au avut un simţ al divinităţii mult mai dezvoltat decât generaţia aşa-zisă creştină a epocii noastre care, într-un stil sfidător, îl alungă pe Dumnezeu, nu doar din gândirea lor, ci şi din societate. Aristotel, de exemplu, era conştient că la originea existenţei Universului se afla o cauză primă sau un motor prim care stă la baza începutului Universului. Nu are rost să venim cu secţiuni din Biblie care anihilează teorii ştiinţifice emise doar de dragul popularităţii, pentru că viaţa omului este premisa care arată spre existenţa unei puteri metafizice ce o susţine. Ordinea cosmosului, ca rezultat al intervenţiei divine, observată prin bunul simţ, este atestată şi de Scriptură: „El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se  menţin prin El – Coloseni 1:17″. Dacă mintea umană se crede în stare să înfrunte,prin nişte teorii după anumite raţionamente limitate, cunoştinţa plină de sţiinţă a lui Dumnezeu, revelate prin har, atunci înseamnă că omul nu-şi mai recunoaşte locul existenţial pe care-l are.