Madonna – Regina răului şi a depravării

untitledDacă Regele a murit a rămas Regina şi trebuie să domnească. Madonna, unul dintre cele mai controversate şi appreciate staruri, apare în mintea întregii planete ca o figură cu o influenţă enormă pentru oamenii muritori. Celebritatea ei se datorează în mare parte activităţilor controvesate şi ciudate pe care le-a avut atât în viaţa privată cât şi pe scenă. “Iubirile” Madonnei au fost cu bărbaţi fără număr precum Dan Gilroy, Stephen Bray,  Jean-Michel Basquiat, Mark Kamins, Jellybean Benitez, Sean Penn, John Kennedy Jr, actorul Warren Beatty, Tony Ward, Dennis Rodman, Carlos Leon, Andy Bird, Guy Ritchie , Jesus Luz.

Comportamentul josnic, dar adorat de lume, este atât de evident în viaţa acestui superstar încât acesta a contribuit la celebritatea ei. Ambiţiile imorale ale Madonnei au stârnit mânia multor oameni mai mult sau mai puţin religioşi, astfel încât Lech Walesa, câştigător al Premiului Nobel pentru Pace în 1983, a declarat că ea “este o provocare satanică”. Nimic însă nu a putut opri „furtuna Madonna”. Se bucură de un succes de nedescris la mulţimile hipnotizate. Religie, sexualitate, politică – toate s-au regăsit în versurile, videoclipurile şi concertele sale.

Pe lângă conţinutul sexual destul de explicit pe care Madonna îl prezintă în videoclipurile sale, dar şi pe scenă, nu întârzie să apară şi mesaje religioase, gesturi controversate care stârnesc mirare în rândul lumii, moduri pe care le adoptă pentru a fi cât mai cunoscută. Astfel, în “Like a virgin“, Madonna a făcut urmatoarea declaratie: “Dedic aceasta melodie Papei, pentru ca sunt o fiica a Domnului. Si voi sunteti fiii Domnului”. Pretenţia de a fi o fiică a Domnului cu un astfel de mod de viaţă pare a fi o ciudăţenie strigătoare la cer.În videoclipul „Like a Prayer”, Madonna are o relaţie amoroasă cu un sfânt de culoare, înainte ca acesta să fie răstignit lângă cruci în flăcări. Mesajul transmis pare blasfemiator, ciudat şi echivoc.

Religia unită cu sexualitatea continuă:

La mijlocul anilor 80, în videoclipul „La Isla Bonita”, avem doua imagini ale aceleiasi Madonna: una care îngeunchează în faţa unui altar rugându-se, strângând matănii în mâini, şi una care dansează pe stradă înconjurată de bărbaţi. Cu videoclipul piesei „Justify my Love” Madonna „sparge” un alt subiect tabu al Bisericii Catolice: liberatatea sexuală. Homosexualitatea, voyeurismul, bisexualitatea şi sado-masochismul, toate  „acompaniate” de o cruce atârnată de perete, sunt temele vizuale ale piesei. Vaticanul o acuză de blasfemie, încercând să o excomunice, dar ea, mai degrabă susţinuta decât descurajată de această ofensivă, reuşeşte să impună în lumea modei crucea ca accesoriu.

Afirmaţia blasfemiatoare: „Mie-mi plac crucile, pentru că sunt sexy. Să nu uităm că pe cruce, până la urmă, e un bărbat gol“, a Madonnei, este dulce pentru mulţi, astfel că  milioane de tineri din întreaga lume încep să-şi atârne simbolul crucii de gât, în urechi sau în buric sau să-l poarte ca imprimeu pe haine.

Influenţa „reginei” este de ordin planetar.  Milioane de oameni se holbează la viaţa ei pentru a o imita, pentru că merită „deoarece e cea mai tare femeie din lume”, e vorba mulţimii. Păcat că astfel de modele pline de rău conduc în mod neoficial lumea. Transmit o ideologie necreştină prin folosirea religiei şi a simbolurilor ei. Unind religia cu anomaliile sexuale din viaţa, scenele şi videoclipurile Madonnei, se vrea apropierea a două lucruri ce nu se pot împăca niciodat în nici un fel. Pe dracu nu-l aduci la Dumnezeu chiar dacă îl îmbraci cu haine religioase.

Evaluând persoana, viaţa şi activitatea Madonnei dintr-un punct de vedere creştin, se poate spune cu toată convingerea că astfel de staruri sunt instrumente ale Diavolului care manipulează mulţimi şi mase de oamenii, pregătindu-i pentru iad. Fondul spiritual demonic este ascuns şi prezentat în mod vizibil prin persoane cu influenţă, precum Madonna.  Astfel de persoane îţi dictează cum să te îmbraci, cum să divorţezi, cum să păcătuieşti şi totuşi să fii un fiu al Domnului. Planeta e plină de astfel de fii şi fiice ale Domnului care sunt conduşi tot timpul de celălalt domn care se vrea mai mare. Dacă nu eşti atent mass-media are grijă să te transforme, nu prin oameni de rând, ci prin super-staruri, dictându-ţi cum să te comporţi, în mod inconştient.


8 Răspunsuri

  1. Cred ca ar trebui mai putin sa ne intereseze aspectele picante si sa respectam mai mult calitatile pe care si Michael, si Madonna le-a avut/le are. Bine ca are RRomania valori gen Laura Andresa,Sexy Braileanca si Nikita !

    • Când calităţile sunt folosite pentru „rău” cât de legitim e să le mai numeşti calităţi. Calităţile Madonnei bune (aspect fizic, voce, etc,) te îndeamnă la un comportament josnic, deplorabil, şi atunci…
      Numele româneşti înşirate sunt asemenea Madonnei…

  2. ^ Adevaratele valor..Romanii isi merita soarta !

  3. Doamne, cum poti sa faci comparatie intre Madonna si boschetii astia de la noi ? :)))) Isi foloseste calitatile la rau ? Sa amintesc de cate donatii face Madonna pe an ? ( in zeci de milioane de dolari ) . Ok.. ce face ? Se dezbraca pe scena , ce mai face ? Provoaca la dezmat, ok, ce mai face ? Daca tie iti spune X sa te arunci intr-un put, o faci ?! Important e calitatea omului de a fi OM si ce lasa in urma lui ! Asa cum a lasat si Michael, asa cum va lasa si Madonna. Ce voi lasa EU ? Sau TU ? Care sa rivalizeze ce a lasat Michael, sau Madonna ? Suntem in stare sa ii condamnam ?

    • Nu-i condamnăm ci îi evaluăm. Dacă te interesezi puţin donaţiile starurilor sunt făcute în mare parte tot pentru răspândirea numelui şi popularitate.
      Prin simplul fapt că se desbracă pe scenă şi te provoacă la dezmăţ, după cum spuneai, te influenţiază negativ, spre rău
      Oricine lasă ceva în urmă, mai mult sau mai puţin. Contează ca ceea ce laşi să fie pozitiv, moral, drept, etic…, nu cum fac „regii”

  4. Nu ajungem la nici un rezultat asa.🙂 Nu sunt fan Madonna, ma deranjeaza usurinta cu care facem comparatie intre niste mizerii romanesti enumerate de mine, si o valoare internationala.. Mie imi place Madonna doar la nivelul rolului din Evita Peron, si din prisma melodiei Frozen.. Restul, nu ma intereseaza viata personala a acestor oameni🙂

    • Când am comparat mizeriile româneşti cu Madonna a fost vorba de faptul ca ambele părţi te îndeamnă la o viaţă indecentă şi nu de mărimea carierei, pt. că bineînţeles, Madonna e o figură internaţională. Până la urmă, fiecare gândeşte ce crede că e bine.

      • despre Madona ,nu vreau sa spun ca este gresit ceea ce ati spus…, dar cred ca Madona nu mai e atat de faimoasa cum a fost …,numele ei insa a ramas ca fiind totusi cineva, insa eu sunt de parere ca LADY GAGA e cea mai faimoasa acum in momentele de fata. hmmmm dar nu mi se pare deloc interesant despre oamenii acestia. :)) pe un asa seit …:)) GBY

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: