Credinţa ca realitate virtuală

1090

Ne aflăm astăzi  în faţa creştinului care afirmă cu toată certitudinea că are credinţă, şi când îl pui să o definească, în loc să caşte gura, cască ochii şi… Din următoarele păreri şi definiţii despre credinţă, eu ajung la cel puţin două concluzii: 1. Credinţa este definită în funcţie de percepţia fiecăruia despre acest termen, sau, 2. Toate aceste păreri sunt diferite aspecte ale termenului „credinţă”.

      Cum definesc unii gânditori creştini şi teologi credinţa:

Soloviov defineşte credinţa drept fiind „recunoaşterea radicală a existenţei necondiţionate a C(c)eluilalt”. Această recunoaştere este un act PERSONAL între un „eu” şi un „tu”, constituindu-se ca o situaţie de comunicare, în care persoanele implicate îşi alterneză rolurile de emiţător şi receptor.

George Seaton spune: „Credinţa înseamnă să crezi în unele lucruri atunci când bunul simţ îţi spune să nu crezi”.

Lev Tolstoi defineşte credinţa ca forţă a vieţii. „Dacă omul trăieşte, este pentru că crede în ceva”.

Henry VanDyke vede credinţa ca o aventură; ea este curajul sufletului de a înfrunta necunoscutul. 

Wumbrand defineşte credinţa ca fiind moartea morţii. 

 Anonim: credinţa este un act ontologic între 2 persoane, extrem de diferite, dar la fel de reale.

        

       sau cum definesc unii filosofi ateişti credinţa:

Pentru Nietzche, credinta este sa nu vrei să stii ce este adevarat

Emil Cioran: „Credinţa este o închipuire care refuză concretul şi care nu se sinchiseşte de ceea ce o dovedeşte falsă”.

Richard Robinson: Credinţa este un mare viciu, un exemplu de refuz obstinat de a asculta de raţiune, ceva iraţional şi indezirabil, o formă de auto-hipnoză”.

Dacă luăm în seamă atât părerile teologilor, cât şi a filosofilor ateişti, am ajunge la prima concluzie, iar dacă privim doar spre ceea ce au spus teologii creştini, ajungem la a doua concluzie. Este evident că a defini termenul credinţă într-un mod obiectiv şi convenabil pentru oricine, este un lucru foarte dificil. Este uşor să defineşti credinta folosind Evrei 11:1, dar a raporta această definiţie la aspectele concrete ale vieţii este, este în cazul multor creştini un mit.

Ar putea fi un necaz să admiţi că nu ai un lucru, şi să nu şti că de fapt îl ai, bineînţeles dacă este rău, dar mai mare tragedie e când susţii că ai un lucru, şi nu numai că nu îl ai, dar nici nu şti ce este, sau ce ar trebui să fie. Aşa îi vedem pe apostolii Domnului, cerând să li se mărească ceea ce nu aveau, credinţa. Ucenicii (Luc 17:5) spun: Măreşte-ne credinţa, Doamne. Din răspunsul Domnului se observă că ei nu aveau nici un gram de credinţă: (Luca 17:6) – şi Domnul a zis: ,,Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice dudului acestuia: Desrădăcinează-te şi sădeşte-te în mare... 

Creştinismul de azi este doborât de tot ceea ce se numeşte „rău” pentru că prea puţin si-a definit în mod obiectiv şi pragmatic credinţa. Termenul este în mintea tuturor, iar semnificaţia şi impactul pe care trebuie să-l aibă în viaţa cotidiană este în vid.  Evrei 11:6 arată clar că „fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este”. Fiindcă credinţa revelată în Biblie, analizată, interpretată şi lămurită de teologi, neavută de creştini şi blamată de atei, a fost îndepărtată în favoarea unei alte credinţe, teoretice, a unui Dumnezeu care stă undeva departe şi care nu are nimic cu noi, este nevoie să ne evaluăm impresiile noastre despre credinţă şi să ne statornicim în noi înşine, în mod practic, credinţa Bibliei, pentru că numai aşa ne putem apropia de Dumnezeu (Evr. 11:6). 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: