C. S. Lewis, în Problema Durerii, accentuează o realitate teologică uitată uneori, dar de o importantă crucială – ticăloşia omului. El arată că există riscul de a ne axa atât de mult pe “vestea cea bună”, încât uităm să observăm adevărata problemă a omului, păcatul.
“Creştinismul trebuie să propage diagnosticul – care în sine este o veste foarte proastă – înainte de a dobândi ascultare în privinţa vindecării…”
“Redobândirea vechiului sentiment al păcatului este esenţială pentru creştinism. Hristos acceptă ca pe un lucru de la sine înţeles că oamenii sunt răi. Câtă vreme nu vom simţi pe deplin adevărul acestei supoziţii a Lui, nu vom face parte dintre cei cărora El le-a cuvântat, chiar dacă facem parte din lumea pe care a venit să o mântuiască. Ne lipseşte cea dintâi condiţie pentru a înţelege despre ce ne vorbeşte. Iar când oamenii încearcă să fie creştini fără această conştiinţă prealabilă a păcatului, rezultatul este aproape inevitabil un soi de resentiment împotriva lui Dumnezeu ca unul ce este întotdeauna în chip inexplicabil mânios.”
Filed under: Teologie
